17 mai 2013

CȘE CN “Mihai Eminescu” promovează CJE Satu Mare


Astăzi, 17 mai 2013, Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" a avut prilejul de a organiza Zilele Colegiului. Desfăşurarea activităţilor a început la ora 11 în curtea şcolii, unde au fost premiaţi elevii participanţi la toate olimpiadele școlar din anul școlar 2012-2013. Elevii claselor gimnaziale nu doar din municipiul Satu Mare, ci şi din judeţ au avut parte de o primire călduroasă din partea Coniliului Şcolar al Elevilor şi voluntarii acestuia.

În cadrul evenimentului, Consiliul Şcolar al Elevilor a pregătit numeroase surprize viitorilor boboci, cea mai reuşită fiind susţinerea spectacolului de către Tudor Toduţ. Elevii s-au bucurat şi de diverse jocuri sportive, precum fotbal, tenis de masă sau baschet.
Consiliul Școlar al Elevilor CNME, în calitate de organizație subordonată Consiliului Județean al Elevilor, a prezentat mascotele CJE-ului, desfășurând, totodată, o campanie free hugs. Toate aceste activităţi au fost implementate cu sprijinul conducerii unității de învățământ şi, nu în ultimul rând, al Preşedintelui Consiliului Şcolar al Elevilor, PAUL MARC, care a declarat: "Sunt încântat de faptul că numeroși elevi din județ au participat la Zilele Colegiului Național "Mihai Eminescu" unde, alături de colegii mei, am pregătit multe surprize, care sper că au fost pe placul tuturor oaspeţilor noştri."
            Promovarea CJE Satu Mar, prin substructurile sale, se dovedește a fi un bun prilej de a atrage resursele umane necesare, fiind respectat principiul egalitații, întrucât toți elevii din județ au şansa de a participa în procesul de modernizare al sistemului de învățământ românesc prin intermediul Consiliului Elevilor.

Denisa Nyiki 
Redactor CJE Satu Mare