Consiliul Naţional al Elevilor, organizează, în data de
16 septembrie, proiectul „Ministru
pentru o zi”, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul
Tineretului şi Sportului, Ministerul Apărării Naționale și Departamentul pentru
Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de afaceri și Turism.
Scopul programului îl reprezintă conştientizarea
responsabilităţilor unui lider cu atribuţii la nivel naţional și înlăturarea
barierelor de comunicare dintre elevi şi mediul decizional, Consiliul Elevilor
consolidându-și astfel poziția de for consultativ în cadrul sistemului
educațional.
La acest proiect se pot înscrie elevii din întreaga țară
care îşi doresc să contribuie la îmbunătăţirea politicilor educaţionale şi de
tineret, înscriindu-se printr-o aplicație, până la data de 31 august 2014, pe
platforma suport a Consiliului Naţional al Elevilor, Wedu.ro. Formularul de
înscriere constă în descrierea celor mai importante proiecte inițiate de
candidat, competențele care îl recomandă pentru o astfel de poziție și
detalierea unei ministrategii pentru dezvoltarea ministerului vizat. În ceea ce
privește cazarea și transportul, acestea vor fi suportate de organizatori,
participanții asigurându-și doar masa.
Pentru fiecare secțiune disponibilă va fi anunțat un
singur câștigător, în termen de maximum 10 zile de la finalizarea perioadei de
înscrieri. Evaluarea aplicaţiilor va fi făcută de către o comisie mixtă formată
din doi reprezentanţi ai Biroului Executiv CNE, doi reprezentanţi ai
ministerelor şi un consultant extern.
Proiectul „Ministru pentru o zi” reprezintă oportunitatea
elevilor de a deține controlul pentru o zi, de a schimba locul elevului cu a
unui ministru.