În
perioada 4-7 februarie 2014, Consiliul Naţional al Elevilor
organizează, prin Biroului Executiv naţional şi Consiliul
Judeţean al Elevilor Braşov, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi al
Inspectoratului Școlar Județean Braşov, Adunarea
Generală a reprezentanţilor elevilor din cele 41 de judeţe ale ţării, dar
şi din municipiul Bucureşti.
În cadrul evenimentului, care
va avea loc la Braşov, se va prezenta raportul de activitate al organizaţiei
reprezentantive a elevilor din România pentru anul 2013, vor avea loc alegeri
pentru funcțiile de președinte, secretar al Departamentului de Organizare
Internă și secretar al Departamentului de Comunicare și Educație (Relaţii
Externe), dar și dezbateri pentru stabilirea strategiei de dezvoltare a Consiliului Național al Elevilor pentru anul 2014.
Consiliul Judeţean al Elevilor Satu Mare va fi reprezentat de trei delegaţi,
selectaţi în urma evaluării aplicaţiilor acestora, depuse pe platforma suport a
Consiliului Naţional al Elevilor – Waterfall
Edu www.wedu.ro.
Astfel, delegaţia este formată din Paul MARC,
elev al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Satu Mare şi preşedintele
Consiliului Judeţean al Elevilor, Roxana
CIOBANU, director al Departamentului „Avocatul Elevului” din cadrul
organizaţiei judeţene, respectiv elevă a Liceului Teologic Ortodox „Nicolae
Steihardt” din Satu Mare şi, nu în ultimul rând, Iulia-Cristina FEIER, membră a aceleiaşi organizaţii şi elevă a Liceului
Teoretic din Carei.
De asemenea, Ionuţ SAVA, elev al Liceului Teoretic
Carei, membru al staffului naţional de presă al Consiliului Naţional al
Elevilor din România, va însoţi delegaţia sătmăreană.
Președintele
Consiliului Județean al Elevilor Satu Mare, Paul MARC, va candida în cea de-a treia zi a Adunării, pentru
funția de secretar al Departamentului de Educație și Comunicare (Relații Externe).
Acesta își propune să reprezinte elevii sătmăreni la cel mai înalt nivel şi să
constituie un mecanism inovator de promovare a imaginii tuturor entităţilor
judeţene reprezentative ale elevilor din ţară, prin înfiinţarea Birourilor de
Presă, ceea ce va facilita promovarea intereselor elevilor.
În
cadrul întâlnirii, pe lângă alegerea noului board de conducere al organizaţiei,
vor mai avea loc diverse sesiuni de formare în vederea dezvoltării substructurilor, respectiv a sistemului de
comunicare interjudeţeană, respectiv interregională şi stabilirea strategiei de
dezvoltare a Consiliului Naţional al Elevilor pe termen scurt, mediu şi lung.
Direcţiile
strategice de dezvoltare ale organizaţiei vor fi dezbătute în cadrul celor
patru ateliere de lucru, şi anume „Politici
educaţionale, sociale şi de tineret”, „Organizare
internă şi Human Resources (HR)”, „Relaţii externe şi Public Relations (PR)”, respectiv „Statutul Elevului”.
Totodată, pe agenda de
lucru a reprezentanţilor elevilor se vor afla revizuirea Regulamentului de
Organizare şi Funcţionare al Consiliului Naţional al Elevilor şi concretizarea
unui plan strategic eficient în vederea aprobării
Statutului Elevului, Statut ce conţine
nu doar drepturile elevilor, ci şi obligaţiile acestora. În plus, se vor
identifica diverse mecanisme în vederea combaterii corupţiei din sistemul de
învăţământ.
Deschiderea oficială a Adunării Generale va avea loc în
Sala festivă a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov, începând cu ora
10:00, şi va
fi transmisă în direct prin
intermediul platformei suport a CNE, Wedu: Waterfall Edu – www.wedu.ro.